De ce
la 10 ani de la caderea regimului Ceausescu mai este posibil sa gasim copii handicapati, grav bolnavi, ingramaditi in incaperi insalubre situate la 30 km de cel mai important
oras? De ce
dupa 4 ani de la abrogarea Legii 3/1970 care a "creat" institutiile organizate pentru "ocrotirea minorilor" mai sunt sute de copii institutionalizati in fiecare luna? De ce
o femeie fara venituri si cu probleme grave de sanatate, avand 5 copii cu handicap, toti aflati in grija administratiei publice, il mai face si pe al 6-lea? De ce
daca exista meseria de asistent maternal…copii intre 0 si 6 ani mai sunt inca institutionalizati anual? De ce
copii care nu stiu sa vorbeasca si de-abia comunica, au 16 ani si stau intr-o banca avand o tabla neagra in fata la ora de, sa zicem, georgrafie? De ce
nu intram odata in domeniul firescului si al naturalului in ceea ce priveste copiii nostrii cu probleme? Pentru ca
institutiile create prin Legea 3/1970 au capatat rezistenta si traditie in societatea romaneasca. Pentru ca
nu avem inca posibilitatea sa conducem o activitate coerenta de prevenire la nivelul comunitatii de baza si avem resurse limitate pentru a sustine alternativele la institutionalizare. Pentru ca
nu avem suficienti lucratori sociali si pentu ca nu exista o politica clara de educatie si planificare familiala. Pentru ca
nu reusim sa ne convingem propriile administratii ca trebuie sa introducem posturi de asistenti maternali in organigrama, pentru binele copiilor si pentu a cheltui mai putini bani. Pentru ca
in invatamantul special copiii sunt trecuti dintr-o clasa intr-alta pentru a nu se restructura posturile cadrelor didactice si pentru ca programa din invatamantul special nu este adaptata nevoilor copiilor.
Pentru ca firescul si normalul in protectia copilului vin din competenta, traditie, resurse materiale, suflet si daruire. Pentru a obtine toate acestea trebuie sa muncim in continuare.
|