Trei vieţi schimbate după ce au intrat în familia unei asistente maternale formată de SERA ROMÂNIA

Ionela, Robert şi Gabriela sunt trei fraţi de de opt, patru şi cinci ani, care provin dintr-o familie dezorganizată, mama părăsindu-i imediat după naşterea ultimului copil.

Au rămas în grija tatălui, într-o locuinţă insalubră şi rece,  fără utilităţi minime şi fără o masă asigurată constant. Lipsa unui loc de muncă al tatălui făcea ca veniturile acestuia să fie ocazionale, obţinute din diverse angajamente, şi să fie cheltuite pe alcool. În stare de ebrietate, el devenea violent cu copiii, ameninţând că îi omoară.

Viaţa în familia naturală a celor trei copii s-a sfârşit după ce bunica maternă, care mai are în îngrijire un copil mai mare dintr-o altă relaţie a mamei, a chemat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Ilfov.

Au urmat procedurile obişnuite aplicate atunci când copiii sunt în situaţie de risc: anchete sociale, ridicarea copiilor de la domiciliu, deschiderea dosarelor sociale şi instituirea măsurii de plasament.

Timp doi ani, cei trei micuţi au fost institutionalizaţi în Centrul de Plasament “Piticot”, din Domneşti, unde au întâlnit alţi copii la fel ca ei, au primit mese regulate, au avut un pat, căldură şi lumină şi chiar un televizor la care mai puteau vedea din când în când desene animate.

Personalul era însă puţin şi nimeni nu avea timp de ei sau de alţii ca ei, să-i mângâie, să se joace, să le spună poveşti.

Viaţa lor s-a schimbat în ziua în care în centru au ajuns “mame “ doritoare să ia copii acasă, adică asistente maternale formate prin programul iniţiat şi susţinut de SERA ROMÂNIA împreună cu DGASPC Ilfov.

Una dintre ele s-a oprit lângă Ionela, a luat-o în braţe şi, după un schimb de cuvinte frumoase, a anunţat că vrea să plece cu ea. În clipa următoare, “mamei” i se atrage atenţia că fetiţa mai are doi fraţi care îi sunt prezentaţi.

“Unde creşte unul, poate să crească şi restul”, a fost răspunsul dat imediat şi, deşi venise cu o maşină mică, cu nepoţica şi băiatul ei, “mama”, hotărâtă, a aranjat lucrurile repede pentru a putea pleca cu toţi copiii.

Din acel moment, ca în basmele care se termină frumos, viaţa celor trei copii s-a schimbat radical chiar dacă nu locuiesc într-un palat. Stau însă într-o casă alături de o familie numeroasă: “tată”, “unchi”, “matuşă”, “verişori”. Merg la grădiniţă, Ionela a intrat în clasa I şi este elevă silitoare, au parte de sărbători aniversare cu tort făcut de “mama” şi au trăit intens prima sărbătoare de Crăciun, mai ales atunci când un reprezentant de la SERA ROMÂNIA, Moş Crăciun pentru ei, le-a făcut o vizită.

Atunci când privim în ochii copiilor şi vedem bucuria de pe chipurile lor, ştim că am reuşit.

Toate greutăţile realizării unui asemenea proiect de identificare şi formare de asistenţi maternali sunt uitate, atunci când reuşeşti să schimbi viaţa copiilor.

Informations