Friday, 18 January 2013 12:12

Primul Centru de Recuperare pentru copilul cu handicap din judeţul Dâmboviţa, deschis de SERA ROMÂNIA

Primul Centru de Recuperare pentru copilul cu handicap din judeţul Dâmboviţa a fost deschis marţi, 23 octombrie, în Târgovişte, în baza unui parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Fundaţia SERA ROMÂNIA. Investiția totală este de aproximativ 350.000 de euro.

Beneficiarii direcţi ai Centrului de Recuperare din Târgovişte sunt cei 1.380 de copii cu handicap din judeţul Dâmboviţa, instituţia putând oferi servicii de recuperare şi întreţinere pentru 90 de copii în fiecare lună.

Centrul asigură programe de kinetoterapie, logopedie, hidroterapie, consiliere şi evaluare psihologică şi educaţie specială pentru copilul cu handicap sever.

Parteneriatul încheiat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa cu Fundaţia SERA ROMÂNIA include şi formarea personalului care lucrează în Centrul de Recuperare, acesta urmând să fie pregătit, în următoarele şase luni, de specialişti români şi străini.

Specialiştii din cadrul centrului vor urmări şi dezvoltarea copiilor în familie, identificând nevoile de sprijin ale acesteia, dar şi ale minorului cu dizabilităţi. Instituția asigură cele mai bune condiţii de lucru şi de desfăşurare a activităţilor de recuperare pentru copiii care prezintă dizabilităţi.

Centrul de Recuperare pentru copilul cu handicap a fost construit pe un teren pus la dispoziţie de către Consiliul Judeţean, iar investiţiile legate de proiectare, construcţie, dotare şi formare de personal au fost asigurate de către Fundaţia SERA ROMÂNIA, costurile totale ajungând la 350.000 de euro.


Fundaţia SERA ROMÂNIA este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, privată, înfiinţată în martie 1996, care a acumulat o bogată experienţă în domeniul protecţiei copilului şi al promovării drepturilor copiilor. Scopul organizaţiei SERA ROMÂNIA este de a crea, organiza şi dezvolta activităţi în favoarea copiilor aflaţi în dificultate. Începând din 1999 Fundaţia SERA ROMÂNIA dezvoltă programe pentru copiii cu handicap sever care trăiau în cele 37 de vechi instituţii de tip "comunist", desfiinţate de organizaţie.

Last modified on Friday, 07 June 2013 13:00

Media

http://youtu.be/CHwwiuX3Uh0

Informations