Monday, 17 March 2014 13:19

Directorul SERA ROMÂNIA: Trebuie să aducem persoanele cu dizabilitati în mijlocul societăţii; cea mai mare problemă este accesibilizarea

Dezbaterea Strategiei pentru persoanele cu dizabilitati 2014-2020

Directorul executiv al Fundaţiei SERA România, Bogdan Simion, a participat luni la dezbatere publică a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, 2014 – 2020, apreciind că acest document este important în perspectiva viitoarelor programe operaţionale.

“Din punctul acesta de vedere, este foarte bine că strategia apare. În al doilea rând, strategia este foarte importantă pentru că pentru prima oară, chiar dacă şi anterior am avut o strategie, Executivul devine din ce în ce mai interesat de această problematică”, a arătat directorul Fundaţiei SERA ROMÂNIA.

Bogdan Simion a subliniat şi punctele slabe ale documentului pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, menţionând că lipsa de consultare a persoanelor cu dizabilităţi pentru elaborarea acestui proiect.

“Până la urmă, strategia se adresează celor peste 700.000 de persoane cu dizabilităţi care există în România. Vorbim de peste 700.000 de persoane cu certificat de persoane cu dizabilităţi, deci probabil că există mai multe, care nu au certificat, şi totuşi ele reprezintă un segment important din populaţie care ar trebui să aibă o participare activă la viaţa societăţii şi la viaţa socială în general. Lipsa consultării acestor persoane şi a organizaţiilor reprezintă un punct slab, care ar trebui îmbunătăţit. Strategia are o structură interesantă, care se bazează în special pe structura strategiei europene în domeniu, însă şi aici suferă, pentru că Europa este foarte înaintată din acest punct de vedere. Regiunea noastra, şi mă refer la fostele ţăti comuniste, încă are probleme în accepataerea dizabilităţii şi probleme de integrare. Şi mă refer în special la ultimele două state ale UE, respectiv la  România şi Bulgaria, care au probleme mari din această perspectivă”, a mai spus Bogdan Simion.

El a adăugat că accesibilizarea ar trebui să fie principala prioritate a noii strategii, pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată fi prezente şi active în societate.

“Statisticile în acest moment, vorbind global, nu pe tipuri de dizabilităţi, spun că există peste 700.000 de persoane cu dizabilităţi, marea majoritate, peste 95 la sută fiind în mediul familial, deci în afara instituţiilor statului. Însă pe aceşti oameni îi vedem foarte puţin prezenţi, ceea ce înseamnă că cea mai mare problemă este accesibilizarea, respectiv coborârea lor de acolo de unde locuiesc în mijlocul societăţii.. Cea de-a doua problemă este modul în care îi receptăm noi şi cum îi acceptăm să fie membri alături de noi în ceea ce numim “societate”", a mai spus directorul executive al SERA ROMÂNIA.

Last modified on Monday, 17 March 2014 23:21

Informations